Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Astăzi este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Din acest motiv, Vinerea Mare este zi de post negru.
Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui; Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a posti post negru. Adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua. Mai este numită Vinerea Mare pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare.
Scoaterea Epitafului
În Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. Patimile Mântuitorului impun, de asemenea, o serie
de slujbe speciale, deosebit de impresionante. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul
căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului), Ceasurile împărăteÅŸti (de vineri dimineaÅ£a), Vecernia (în timpul căreia se face ÅŸi „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) ÅŸi PavecerniÅ£a. Este o zi aliturgică în bisericile ortodoxe, o zi în care, în respectul faţă de Patimile Domnului, nu se oficiază Sfânta Liturghie. Slujbele încep cu Ceasurile împărăteÅŸti, care se citesc doar în ajunurile marilor sărbători (Crăciun, Bobotează etc.). După Ceasurile împărăteÅŸti se face Vecernia zilei următoare, în timpul căreia, într-un anumit moment, numit Stihoavnă, se scoate Sfântul Aer sau Sfântul Epitaf – o bucată de pânză pe care este zugrăvită pogorârea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf, aÅŸezat pe o masă în mijlocul bisericii, în faÅ£a crucii, stă înconjurat de lumânări ÅŸi cu Evanghelia deasupra. CredincioÅŸii trec prin faÅ£a lui, îngenunchează de trei ori ÅŸi sărută picioarele Mântuitorului. Apoi credincioÅŸii trec pe sub această masă pe care este aÅŸezat Sfântul Aer, reflectând în plan simbolic pogorârea în mormânt.
Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutăţile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica prea mare a ucenicilor şi lepădarea lui Petru, răutatea şi viclenia cărturarilor şi fariseilor, laşitatea şi nedreptatea lui Ponţiu Pilat, violenţa soldaţilor, rătăcirea şi nerecunoştinţa mulţimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit şi nepăsarea sau indiferenţa multora cărora Iisus le-a făcut mult bine.
Prohodul Domnului
ÃŽnspre seară, după spovedirea credincioÅŸilor – doar cazurile speciale se pot spovedi astăzi: bolnavii, femeile însărcinate etc. -, se oficiază Denia Sâmbetei celei Mari. După Psalmii Utreniei, soborul de preoÅ£i iese în mijlocul bisericii, în faÅ£a Sfântului Epitaf. Se oficiază Prohodul Domnului, poate cea mai gravă, solemnă ÅŸi patetică slujbă a ortodoxiei. CredincioÅŸ ii, cu lumânări în mâini, ascultă cum soborul citeÅŸte câteva stihuri în care este vorba despre moartea Mântuitorului, despre pogorârea Sa în iad ÅŸi în care se anunţă ÃŽnvierea.
La sfârşitul acestei Denii, preoţii iau Sfântul Epitaf şi, urmaţi de credincioşi, înconjoară de trei ori biserica, cu lumânări aprinse în mâini. După aceasta, se intră iarăşi în biserică. În timp ce preoţii ţin ridicat Epitaful la intrarea în biserică, credincioşii trec pe sub el, atingându-l cu mâna. La sfârşitul slujbei, se mai oficiază două cântări şi se citeşte o Evanghelie, după care credincioşii se retrag, cu lumânările în mâini, către case.
PATIMILE
Suferinţe divine
Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă, Iisus Hristos este nevinovat. Sunt mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl. Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. „Fiecare mădular al Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi: capul a răbdat spini, faţa, scuipări; obrazul, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe cruce, şi cuie, încheieturile şi coasta, suliţa. Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne-ai mântuit pe noi de patimi; Care Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de noi, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi“ se cântă în acestă seară la Denie.
Articol scris de Florian Bichir in EVZ.ro
